Este absolvent al Universității de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara, promoția 2002, Medicină Generală.

Este medic specialist medicină de familie.

Competențele doctorului Alexandru Vânătoru sunt în domeniile: apifitoterapie, aromaterapie, acupunctură.

Are preocupări spirituale și studiază Ayurveda.

Este unul dintre medicii apreciați din echipa Clinicii Steaua Divină, despre dedicarea și realizările acestuia pot vorbi majoritatea pacienților care sunt acum fericiți și sănătoși.

Susține pentru publicul larg conferințe în care promovează beneficiile incontestabile ale plantelor în prevenția și tratarea bolilor.

Aspirațiile și cunoașterea profund spirituale ale sufletului său l-au determinat să realizeze conferința din cadrul taberei pentru bărbați.