Biografie

„Sunt instructor de yoga în cadrul Școlii de yoga ezoterică MISA, am coordonat taberele de revelarea Sinelui în România, Ungaria, Cehia, am coordonat grupuri de meditație intensivă, coordonez un grup de meditație în vederea revelării Sinelui.”

 

*****

 

1. Titlul conferinței susținute de Uriell Monete în cadrul taberei „Vira într-un prelung extaz” 2022:

„Extazul mistic spontan – un mister uluitor, fascinant ce apare în ființa noastră prin adorarea lui Dumnezeu” (în două părți)

2. Exemplificările spirituale au următoarele teme:

„Extazul mistic spontan – un mister uluitor, fascinant ce apare în ființa noastră prin adorarea lui Dumnezeu”

„Extazul mistic – ce apare în ființa noastră prin grația ce se revarsă clipa de clipă, neîncetat asupra noastra, din partea lui Dumnezeu în îmbrățișarea căruia ne-am abandonat cu toată ființa noastră și pe care l-am ales să ne călăuzească pașii neîncetat”